duminică, 25 ianuarie 2015
Poeţi, eseişti, interpreţi, compozitori, actori talentaţi la Festivalul Internaţional de Poezie - Renata Verejanu
Cea de-a doua ediție a
Festivalului Internațional de Poezie – Renata Verejanu,
cuprinde câteva etape:
1.De la 1 martie 2015 se vor desfășura
etapele locale și raionale și înscrierea în Concurs
a participanților din diferite țări.
2. Până la 1 aprilie 2015 se vor desfășurapele raionale și municipale și selectarea
pentru etapa finală a materialelor primite din diferite țări.
3. Până la 31 iunie 2015 va avea loc jurizarea
lucrărilor admise în etapa finală.
4. Până la 1 august 2015 se va desfăşura pregătirea și editarea
Antologiei ediției a doua, pregătirea Spectacolului de Gală
și Decernarea Premiilor (editarea diplomelor la cele cinci secțiuni etc.).
5. Spectacolul de Gală şi Decernarea Premiilor.
Prin decizia Senatului Academiei Europene a Societăţii Civile,
ediţia a II a Festivalului Internaţional de Poezie - Renata Verejanu
se desfăşoara în perioada 1 martie - 1 septembrie 2015.
Serviciul de Presă
sâmbătă, 3 ianuarie 2015
Ziarul Copiii Europei despre liderii săi
Acste frumoase domniţe de pe întreb gpaţiul românesc -
sunt din echipa frumoasă de voluntari care constituie
Colegiul de Redacţie al unicului ziar din Europa
care promovează tinerele talente ale culturii române,
şi nu doar...
Numărul din ianuarie 2015
îl puteţi descărca chiar acum:
Ziarul COPIII EUROPEI, ianuarie 2015.
Editor - jurnalista şi poeta Renata Verejanu,
membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova,
membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti români.
Reporter ZCE
vineri, 2 ianuarie 2015
Renata Verejanu, Simpozion, Conferințe Europene, Revista Boema...
Revista MICUL PRINŢ,
puteţi descărca acum…
Colegiul de Redacţie aL Revistei MICUL PRINŢ
a decis să editeze revista şi online, lunar.
Revista Micul Prinţ – publicaţia tinerilor scriitori, compozitori,
artişti plastici, filologi, jurnalişti…
Fiecare dintre noi are un vis,
unul dintre aceste vise e să dispună
de o revistă frumoasă, interesantă, imparţială…
Evenimentele culturale pe care le produc
ONG-urile din Reţeaua OMCT
susţin aceste vise frumoase.
Reporter AMP-Internaţional
Colegiul de Redacţie aL Revistei MICUL PRINŢ
a decis să editeze revista şi online, lunar.
Revista Micul Prinţ – publicaţia tinerilor scriitori, compozitori,
artişti plastici, filologi, jurnalişti…
Fiecare dintre noi are un vis,
unul dintre aceste vise e să dispună
de o revistă frumoasă, interesantă, imparţială…
Evenimentele culturale pe care le produc
ONG-urile din Reţeaua OMCT
susţin aceste vise frumoase.
Reporter AMP-Internaţional
EDIŢIA A XX A
CONFERINŢEI EUROPENE A JUNILOR JURNALIŞTI
(Conferinţa JJ), are tema:
“Cine sunt turnătorii care au distrus destine”.
23 – 24 decembrie 2014,
Conferinţa Europeană a Junilor Jurnalişfi, proiect al Agenţiei de Presă a Junilor Jurnalişti „AMP-Internaţional”, în parteneriat cu Ziarul „Copiii Europei” şi Revista „Micul Prinţ” – (publicaţii cu statut de ONG, în care activează tineri voluntari) – se va desfăşură în perioada 23-24 decembrie 2014.
Conferinţa Europeană a Junilor Jurnalişti, ediţia a XX, desfăşurată online, are tema:
„Cine sunt turnătorii care au distrus destine…”
La 24 decembrie 2014, ora 17.00,
se vor face totalurile
Conferinţei Europene a Junilor Jurnalişti.
Materialele (eseu, CV, poza) sunt primite pe adresa:
E-mail: oficeamp@gmail.com
Cele mai bune materiale vor fi publicate
în publicaţii de prestigiu.
Reporter AMP-Internaţional
Emblema si afisul Conferintei Europene a Junilor Jurnalisti a fost creat de unul dintre primii copii jurnalisti din Moldova si din Europa…
Era anul 1995…
BOEM@ 70 BOEM@ BOEM@ BOEM@ BOEM@ BOEM@ BOEM@
Puteţi descărca pe calcalatorul vostru… Lectură plăcută…
În aceste numere veţi găsi şi materiale despre poetul Renata Verejanu de la Chşinău
şi despre Festivalul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu…
AMP Internaţional, în colaborările sale transfrontaliere,
Vă prezintă Revista BOEM@, care promovează cele mai
importante evenimente culturale din Republica Moldova.
Materiale mai ample citiţi în REVISTA BOEMA.
din septembrie, octombrie, noiembrie 2014.
Puteţi descărca pe calcalatorul vostru… Lectură plăcută…
În aceste numere veţi găsi şi materiale despre poetul Renata Verejanu de la Chşinău
şi despre Festivalul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu…
AMP Internaţional, în colaborările sale transfrontaliere,
Vă prezintă Revista BOEM@, care promovează cele mai
importante evenimente culturale din Republica Moldova.
Materiale mai ample citiţi în REVISTA BOEMA.
din septembrie, octombrie, noiembrie 2014.
Simpozion-ul „poeta Renata Verejanu – personalitate de anvergură europeană”
În ziua sa de naştere, poeta Renata Verejanu s-a bucurat de un eveniment deosebit, organizat de Clubul Consiliului Europei, Biblioteca Transilvania şi Clubul Femeilor Scriitoare. E vorba de Simpozionul cu tema:”poeta Renata Verejanu – personalitate de anvergură europeană”, care s-a dovedit a fi o frumoasă continuitate a Festivalului Internaţional de Poezie – Renata Verejanu. Acest prim Simpozion a fost scos din edificiile academice şi adus în bibliotecile publice, mai aproape de cărţile poeţilor. Şi încă un moment inedit – cei care şi-au prezentat comunicările/eseurile au fost laureaţii primei ediţii ai Festivalului Internaţional de Poezie, lansaţi într-un anturaj public, prin lecţii publice, dovadă că ei sunt promovaţi în continuare. Mulţi dintre participanţi au evoluat pentru prima dată în viaţă la un simpozion. Read the rest of this entry »
Parteneri mass-media la Festivalul Internațional de Poezie
Parteneri media la Festivalul Internațional de Poezie
SFERA EONICA
decembrie 2014
REGATUL CUVANTULUI 12,
noiembrie 2014
SFERA EONICA 12
octombrie 2014
Agenția de Presă a Tinerilor Jurnaliști ”AMP-Internațional”,
va găzdui în paginile sale toți partenerii
Festivalului Internațional de Poezie – Renata Verejanu.
Azi vă propunem revistele:
Regatul Cuvântului
și Sfera Eonică.
Le puteți viziona aici, le puteți descărca…
Lectură plăcută…
Reporter AMP-Internaţional
Aho, aho, pe la poeți - Renata Verejanu, biografie
Un martor ocular scrie cum o ceată de urători au rotungit o urătură în pragul casei poetei Renata Verejanu... Ne-a plăcut mult... și noi am decis să-i cităm pe urătorii ingenioși...
E destul să zici:
Ofranda omeniei,
Metafora nemuririi,
Virgula amendată,
Provocaţi-mă... să devin genială...
şi dacă mai cunoşti şi
Eu am ştiut să fac din viaţa mea o sărbătoare...
"În lumea Renatei Verejanu, Maxime şi cugetări",
"În lumea Renatei Verejanu, Interviuri"
conştientizezi biografia unui mare poet...
Şi cauţi biobibliografia
"Poetul metaforei în flăcări - Renata Verejanu"
sau alt volum:
Geniul invizibil al poeziei basarabene...
prinţ versat
în prima seară a lui 2015,
semănând Poetul...
Familia Verejanu vă invită să lecturați
Revista MICUL PRINȚ, ianuarie 2015,
Ziarul COPIII EUROPEI, ianuarie 2015
E destul să zici:
Ofranda omeniei,
Metafora nemuririi,
Virgula amendată,
Provocaţi-mă... să devin genială...
şi dacă mai cunoşti şi
Eu am ştiut să fac din viaţa mea o sărbătoare...
"În lumea Renatei Verejanu, Maxime şi cugetări",
"În lumea Renatei Verejanu, Interviuri"
conştientizezi biografia unui mare poet...
Şi cauţi biobibliografia
"Poetul metaforei în flăcări - Renata Verejanu"
sau alt volum:
Geniul invizibil al poeziei basarabene...
prinţ versat
în prima seară a lui 2015,
semănând Poetul...
Familia Verejanu vă invită să lecturați
Revista MICUL PRINȚ, ianuarie 2015,
Ziarul COPIII EUROPEI, ianuarie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)