La vânătoare
Pădurile bârfei atât de dese-acum
Şi căprioara, cinstea, încotro să fugă…
Nu rădăcini, fâşii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.
În sufletu-mi mai arde un chibrit,
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.
E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee -
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împuşcăturile se-adună în trupul de femeie.
E criză de valută intersufletească…
De loviţi în nervi ca-n pielea tobei seci,
Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi reci...
1980
din cartea "Eu am ştiut să fac din viaţa mea o sărbătoare", 2012, 440 pagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu